Alexandru Lefter şi Alexandru Apostol au anunţat deja că intentionează să renunţe la funcţiile de şefi ai Poliţiei Comunitare Câmpina. Lefter este colonel în rezervă al MIRA şi fost comandant al Şcolii de Poliţie “Vasile Lascăr”. Are de optat între a păstra o pensie de 340 de milioane pe an sau un salariu de 25o de milioane pe an ca director al Poliţiei Comunitare. Apostol este fostul comandant al Poliţiei Câmpina şi, de asemenea, colonel în rezervă. Pentru el, alegerea se face între o pensie de 400 de milioane pe an şi un salariu la stat, ca adjunct la aceeaşi Poliţie comunitară, de 250 de milioane pe an. Se înţelege, vorbim despre milioane vechi. Ce se înţelege mai puţin este de ce şeful şi adjunctul încaseaza salarii egale. Mă rog, probabil aşa au fost înţelegerile făcute de cei doi când, după pensionare, şi-au găsit – prin relaţii politice, evident – scaunele călduţe de la Primăria Câmpina.