
La Primăria Câmpina, oficierea unei căsătorii în zilele de sâmbătă şi duminică se taxează suplimentar. Veţi zice că o dată (mă rog!) în viaţă se însoară omul şi merită. Problema e că plata se face de două ori. O dată la achitarea acestei taxei suplimentare şi încă o dată la plata din banii publici a orelor suplimentare prestate astfel de angajaţii primăriei. Aceştia tocmai au reuşit să câştige un proces cu Consiliul Local şi vor primi – în contul acestor ore suplimentare – un spor care se ridică la aproximativ 25 % din salariul lor de bază. E ceva, nu? Vestea şi mai proastă este că bugetul local va trebui să suporte plata acestor sporuri şi retroactiv, pe ultimii cinci ani. Ceea ce va duce la incasarea de către unii angajaţi ai primăriei a unor sume destul de frumuşele. În unele cazuri, de aproape 300 de milioane vechi.