Municipiul Piteşti este situat în partea central-sudică a României, între Carpaţii Meridionali şi Dunăre, în nord-vestul regiunii Muntenia. Oraşul se află la confluenţa râului Argeş cu râul Doamnei, în punctul de intersecţie al paralelei de 44º 51′ 30” latitudine nordică cu meridianul de 24º 52′ longitudine estică.
Suprafaţa municipiului Piteşti este de 4073 ha.
20 Mai 1388 reprezintă în istorie momentul emiterii primului document care face referire la Piteşti. Acest document, purtând pecetea domnitorului Mircea cel Bătrân, nu reprezintă nici pe departe începutul activităţii umane în această zonă, arheologia dovedind prezenţa omului aici din cele mai vechi timpuri.
Începutul epocii moderne este legat de numele lui Tudor Vladimirescu, Piteşti fiind considerat centrul prezumtiv al rezistenţei revoluţionare. După 1821, au fost amenajate şi modernizate şosele precum Piteşti – Bucureşti şi căi de acces ca Piteşti – Slatina – Craiova şi Piteşti – Câmpulung.
În timpul revoluţiei de la 1848, Piteşti a făcut parte din zona de apărare a revoluţiei.
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, la 19 iunie 1859, oraşul avea 1400 de case, în care locuiau 7000 de oameni, o şcoală normală în limba română, două şcoli particulare – una germană, cealaltă elenă – şi un pension de fete, unde disciplinele de învăţământ se studiau în limbile franceză şi germană. Existau, de asemenea, zece biserici ortodoxe, una armenească, o sinagogă şi un spital cu 30 de paturi.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, existau deja 58 de străzi circulate şi locuite de 15.669 de piteşteni.
La 13 septembrie 1872, Piteşti s-a transformat într-un nod de cale ferată de însemnătate majoră, ca urmare a faptului că a fost dată în folosinţă calea ferată Piteşti – Bucureşti – Buzău.
Municipiul Piteşti este o localitate veche, numeroase surse arheologice atestând existenţa oamenilor în această parte a ţării încă din Paleoliticul Inferior şi Epoca Bronzului.
Aşezarea a fost cu certitudine locuită în vremea geto-dacilor şi în timpul procesului de romanizare.
Are valoare de simbol faptul că intrarea în istorie a Piteştiului coincide cu domnia lui Mircea cel Bătrân, unul dintre cei mai de seamă conducători de stat român, de valoare universală. De la hrisovul din 20 mai 1388 prin care Mircea, mare voievod a toată ţara românească, dăruia ctitoriei sale de Călimăneşti, pe Olt, printre altele „…şi o moară în hotarul Piteştilor…”.
Apropierea localităţii de vechile capitale ale Ţării Româneşti – Curtea de Argeş şi Câmpulung, precum şi de noile capitale – Târgovişte şi Bucureşti, legăturile statornice ale unor piteşteni cu oraşele din Transilvania şi Moldova, au constituit factori importanţi de cuprindere a activităţii culturale locale în amplul context românesc.
De-a lungul timpului, Piteştiul a urcat treptele fireşti ale vechilor aşezări: de la sat la târg, de la târg la oraş, pentru ca în 1968 să devină municipiu.
Oraşul medieval Piteşti, a fost consemnat frecvent în note de călătorie sau în lucrări cartografice de valoare europeană, fiind totodată un autentic centru al creştinismului.
Situat într-o zonă privilegiată, la intersecţia unor drumuri comerciale importante, a fost cunoscut iniţial ca un oraş al târgoveţilor, devenind treptat, un puternic centru meşteşugăresc.
Actuala imagine a municipiului Piteşti, reşedinţa judeţului Argeş, a început să fie dobândită începând cu anii ’60, care au marcat un proces de industrializare deosebit de intens.
Prezentul, găseşte Piteştiul un oraş modern care trăieşte intens în toate domeniile economice, sociale, culturale, sportive etc.
Având o populaţie de aproximativ 200.000 de locuitori şi beneficiind de o forţă de muncă înalt calificată, Piteştiul realizează peste 60 % din producţia industrială a judeţului, fiind axat în principal pe industria de prelucrare a ţiţeiului, industria chimică, industria de maşini şi aparate electrice.
Uzinele Dacia-Renault, deşi nu se află pe teritoriul administrativ al municipiului, beneficiază de forţa de muncă şi inteligenţa piteştenilor.
Este deosebit de important că în perioada de profunde transformări de după anul 1990, municipiul Piteşti a fost printre puţinele localităţi care s-au menţinut la un nivel economic ridicat, pe lângă societăţile comerciale de tradiţie apărând şi firme noi care s-au dovedit extrem de puternice, multe dintre ele beneficiind de colaboratori şi capital internaţional.
Un moment de referinţă al istoriei moderne pentru municipiul Piteşti s-a petrecut în anul 1972 când în centrul oraşului au fost plantaţi primii bulbi de lalele, flori care în primăvara anului 1973 au încântat pentru prima dată privirile trecătorilor şi care, de atunci, an de an sunt tot mai multe şi mai frumoase, devenind un simbol al municipiului Piteşti.
Manifestarea „Simfonia Lalelelor”, a cărei primă ediţie a avut loc în anul 1978, a devenit în timp, punctul central al florilor, al lalelelor din municipiul Piteşti, din România, locul unde principalii producători şi comercianţi de flori au folosit priceperea şi talentul lor pentru a scoate în evidenţă frumuseţea naturii.
„Simfonia Lalelelor”, expoziţie dendofloricolă, organizată de municipalitate, a adus Piteştiului renume internaţional precum şi denumirea de „Oraşul Lalelelor”.
Piteştiul nu este însă cunoscut numai datorită „Simfoniei Lalelelor”. El este unul dintre cele mai curate oraşe din România, un oraş verde în care, pe lângă avantajele civilizaţiei, natura ocupă un loc de cinste.
