În cursul secolului al XIX-lea, se stabilesc în mai multe etape (1841, 1872-1878, 1890-1891) grupuri de germani pe teritoriul Dobrogei. Aceştia nu vin ca celelalte grupuri din centrul sau vestul Europei, ci din Basarabia şi din sudul Rusiei, zone unde fuseseră colonizaţi în secolul anterior din iniţiativa Imperiului Ţarist. Motivul părăsirii primei zone de colonizare a constat în special în pierderea vechilor privilegii. Cum până în anul 1878 Dobrogea făcea parte din Imperiul Otoman, aşezările întemeiate de germani s-au bucurat de autonomie administrativă fiind conduse de primari aleşi din rândul comunităţii, singura obligaţie fiind cea a plăţii punctuale a impozitelor. Chiar dacă în primii ani coloniştii au avut de luptat cu multe greutăţi, fiind nevoiţi să locuiască în bordeie şi să facă faţă incursiunilor de jaf ale unor grupuri de tătari şi cerchezi, către sfârşitul secolului al XIX-lea aşezările lor se consolidează. Odată cu trecerea Dobrogei sub administraţie românească, în majoritatea satelor locuite de germani sunt instalaţi primari români şi sunt împroprietăriţi cu terenuri veterani ai Războiului de Independenţă din 1877-1878. Germanii dobrogeni neavând resurse pentru susţinerea unui învăţământ propriu, vor frecventa şcolile româneşti, doar limba germană şi religia fiind predate de învăţători din rândul propriei comunităţi, după încheierea cursurilor. Cu toate acestea, la începutul secolului al XX-lea se înregistrează un spor demografic ce duce la întemeierea de noi aşezări, la construirea de biserici şi şcoli proprii şi la angajarea a tot mai mulţi preoţi şi învăţători. Comunitatea germană din Dobrogea a fost din nou afectată în timpul Primului Război Mondial când toţi germanii din Regatul României intrat din 1916 în război împotriva Germaniei, erau consideraţi potenţiali inamici. Este interzisă folosirea limbii germane în locuri publice, mulţi bărbaţi sunt puşi sub arest la domiciliu, sunt rechiziţionate animale şi mijloace de transport iar unele aşezări sunt distruse în timpul luptelor purtate între trupele româneşti şi cele bulgare ce invadaseră Dobrogea. În perioada interbelică aşezările germane din Dobrogea cunosc o nouă etapă de dezvoltare, dar deja în anul 1940, în urma unui acord între guvernele României şi Germaniei, comunităţile de germani dobrogeni au fost mutate obligatoriu în Germania. Foarte puţini germani dobrogeni s-au putut sustrage acestei acţiuni reuşind să locuiască în continuare în satele lor.
Printre primele localităţi în care şi-au făcut apariţia germanii veniţi din Basarabia şi sudul Rusiei a fost Tulcea. În zona Tulcea-Sulina existau germani care lucrau ca funcţionari la Comisia Dunării, în porturi, în construcţia de nave sau ca meşteşugari în diverse ramuri. O grupare compactă de şwabi catolici s-au stabilit la Malcoci, primul sat german catolic în Dobrogea. Trăiau în special din agricultură, existau şi meşteşugari (morari, rotari) cu meserii legate direct de agricultură.
Costumul tradiţional al germanilor se înscrie, prin elementele sale componente, prin provenienţa industrială a materialelor utilizate, într-un tip de ansamblu vestimentar care permite corelaţia cu moda europeană a vremii pentru o anume categorie socială. Distingem similitudini cu vestimentaţia tradiţională a italienilor de condiţie modestă (rochii de culoare închisă, basmale, pantaloni negri). „Costumul fetelor e: cârpă neagră în cap, bluză deschisă şi rochie vânătă. Flăcăii poartă: cămaşă cusută pestriţ, haonă neagră, descheiată, pantaloni negri, strâmţi, cisme mari şi grele, iar în cap căciuli mari, ruseşti”.
Odată cu venirea primăverii, în luna martie, germanii din Romania sărbătoresc schimbarea anotimpului printr-un carnaval cu măşti: „Fasching-ul”, care se organizează în „Miercurea cenuşii”, când se sărbătoreşte şi „Lăsata secului”. Este ultimul prilej de petrecere înaintea intrării în postul Paştelui. Cu acest prilej, se confecţionează măşti ce imită personaje din poveşti, iar la sfârşitul petrecerii cele mai reuşite creaţii sunt premiate. Grupuri de prieteni se adună şi merg din casă în casă unde sunt serviţi cu cârnaţi, bautură şi bani, dar mai ales cu gogoşi. În Duminica Floriilor există şi tradiţia de a planta un pom. Sau, un alt obicei este acela prin care tinerii împodobesc un pom pe care îl dăruiesc fetei cu care urmează să se căsătorească. În toată săptămana dintre Florii şi Paşti, copiii strâng verdeaţă care urmează să fie folosită pentru confecţionarea cuiburilor în care sunt puse ouăle roşii de Paşte. În sâmbăta de dinaintea Învierii nu se mănânca nimic, iar seara se merge la biserică la slujba de Înviere. În Duminica Paştelor, copiii caută în toată curtea cuiburile cu ouă şi cu cadouri, după care întreaga comunitate merge să asiste la slujba religioasă. După întoarcerea de la biserică, urmează ospăţul cu mâncăruri tradiţionale, cu cozonac, după care urmează o întrecere de spart ouă. A doua zi de Paşte, fetele se pregătesc cu mâncare, ouă roşii şi prăjituri în aşteptarea băieţilor care vin la stropit. Ei stropesc fetele cu parfum sau cu apă. Apoi se adună toţi acasă la unul din membrii grupului unde sunt serviţi cu bunătăţi: mâncare, prăjituri, ouă roşii şi lichior de ouă. Tot grupul merge apoi la Bal care este prima petrecere de după ieşirea din postul Paştelui. Sfârşitul primăverii este marcat de sarbatoarea de 1 Mai care se numeşte în unele zone „Mai Al”, în altele „Mai Alis” sau „Mai Baum”. În această zi, care încheie seria de tradiţii şi obiceiuri de primăvară la germani, se merge la pădure cu Fanfara. Aici se face grătar şi se bea bere. Se înalţă apoi şi un pom care este împodobit cu panglici colorate, în vârful lui prinzându-se o coroana de brad, şi care ramâne în centrul localităţii până la venirea toamnei. Rusaliile sau Sărbătoarea Sfântului Duh este punctul culminant al tradiţiilor anuale. În această noapte băieţii fac tot felul de farse (scot din ţâţâni şi ascund porţile caselor, desfac în bucăţi carele şi le montează la loc pe acoperiş, iar dimineaţa fiecare se grăbeşte să ajungă primul pe câmp pentru a nu fi declarat „Leneşul Rusaliilor”.
Material realizat de Forumul Democratic German pentru siteul Consiliului Judetean Tulcea
