Catedrala ortodoxă „Sf. Nicolae” din Tulcea

Populaţia românească evacuată la Tulcea după Pacea de la Adrianopole (1829, prin care Delta era cedată Rusiei, şi în care se stipula ca teritoriul din dreapta braţului Sf. Gheorghe să rămână nelocuit „până la o depărtare de două ore de fluviu”) din actualele localităţi Nufăru, Beştepe, Mahmudia, Sarinasuf, Dunavăţ, şi stabiliţi definitiv în oraş, dar în principal beştepenii, ridică, între anii 1835-1845 (alte surse indică perioada 1846-1847), un mic lăcaş de cult din lemn, care s-a aflat în curtea actualei catedrale, spre nord.

Între anii 1862-1865 (alte surse indică anii 1865-1868) se ridică, lângă cea amintită, construcţia care se păstrează până astăzi, fiind primul edificiu creştin din Tulcea acelei perioade căreia i s-a permis, prin iradea (autorizaţie) emisă de sultan, să-şi înalţe turle pe corpul bisericii. (În interiorul Imperiului Otoman bisericile cu turle, susceptibile a fi mai înalte decât minaretele geamiilor şi moscheilor, erau excepţii confirmate de autorizaţii speciale emise de cancelaria sultanului; de aceea celelalte biserici ridicate în Tulcea în acea perioada au, în general turnuri-clopotniţă adaugate fie mai târziu, fie construite în preajma Războiului de Independenţă).  În curtea bisericii a funcţionat o şcoală care s-a numit, între anii 1865-1878, „Şcoala Primară Română”, organizată de membrii parohiei.

Clădirea sa a fost distrusă  în timpul Primului Război Mondial. Pictura interioară aparţine pictorului Marinescu şi datează din 1905.

Adaugă un comentariu

Close