În Dobrogea, precum şi la nivel naţional, rezervaţia prezintă, raportat la suprafaţă, una dintre cele mai mari concentraţii de specii ameninţate cu dispariţia, între care se remarcă, în primul rând, numeroasele specii de orhidee, reunite pe o arie redusă.
Prin constituirea rezervaţiei se urmăreşte, între altele, şi conservarea unor asociaţii forestiere specifice Dobrogei ce nu mai apar în alte arii protejate. Acestea reprezintă în special arborete de vârste înaintate, majoritatea peste 100 de ani, cu o structură nederivată, apropiată de cea a pădurilor naturale primare din Dobrogea. Acestea reprezintă totodată şi unele dintre ultimele arborete de vârste înaintate din Dobrogea. Vegetaţia ierboasă este reprezentată prin 6 cenotaxoni, din care unul este endemic iar patru sunt consideraţi a fi reprezentaţi în Dobrogea prin asociaţii regionale specifice regiunii. Pajiştile de cimbrişor (asociaţia Agropyro brandzae-Thymetum zygioidi) este considerată endemică pentru Dobrogea. Pajiştile de negară, sadina, păiuş stepic, (asocaţiile Stipetum capillatae, Thymio pannonici-Chrysopogonetum grylli, Stipo ucrainicae – Festucetum valesiacae), constituie asociaţii regionale specifice Dobrogei. Împreună cu pajiştile de pir crestat (asociaţia Agropyretum pectiniformae), aceşti trei cenotaxoni sunt reprezentativi pentru vegetaţia de stepă de loess primară.
Vegetaţia lemnoasă este caracterizată prin prezenţa unei asociaţii arbustive având un caracter regional, respectiv a şapte cenotaxoni forestieri, din care doi sunt consideraţi endemici – şleaul dobrogean de culme şi şleaul cu stejar brumăriu, restul fiind rari la nivel naţional.
sursa: Consiliul Judetean Tulcea care citeaza lucrarea „Dobrogea şi Delta Dunării – conservarea florei şi habitatelor” (Petrescu, M. 2007), disponibilă la Centrul Muzeal Eco-Turistic „Delta Dunării” Tulcea, Str. 14 Noiembrie, nr.1.