Regiunile Romaniei

Înaintea constituirii regiunilor tradiționale, au existat țări românești, numite de istorici Romaniile populare și de cronicarii străini valahii, unele constituite sub formă de cnezate, altele simple comunități rurale, cum sunt de exemplu țările Crasnei, Lăpușului, Gurghiului, Moților, Amlașului, Făgărașului, Bârsei (în Transilvania), Gilortului, Jaleșului, Lotrului, Argeșului, Muscelului (în Țara Românească), Vrancei, Neamțului, Dornei, Strășinețului, Onutului, Sorocăi, Iașilor, Bârladului, Codrului, Ciubărciului (în Moldova istorică), la care se adaugă Vlahiile din sudul Dunării atestate prin documente sau prin toponime ca Vlasici, Vlahina, Stari Vlah, Romania Planina, Vlașina, Megali Valachia, Vlahoclisura ș. a., și, în răsăritul Cehiei, Valahia moravă (loc de așezare a unor păstori români veniți, probabil, din Banat sau din Crișana).

[modificare] “Țări” și microregiuni din România

Zonele etnografice româneşti ale Transilvaniei, Maramureşului, Sătmarului, Banatului şi Crişanei

Delimitarea teritorială a atlaselor lingvistice regionale

• Țara Almăjului
• Bărăganul
• Țara Bârsei
• Țara Bihariei
• Țara Buzăului
• Țara Călatei
• Țara Chioarului
• Țara Crișurilor
• Țara Dornelor
• Țara Făgărașului (Țara Oltului, situată pe cursul superior al râului Olt)
• Țara Giurgeului
• Țara Gurghiului
• Țara Hațegului
• Țara Lăpușnei
• Țara Lăpușului
• Țara Loviștei
• Țara Maramureșului (corespunde comitatului Maramureș)
• Mărginimea Sibiului
• Țara Mocanilor
• Țara Moților
• Țara Năsăudului (și Reener Ländchen)
• Țara Oașului
• Ținutul Pădurenilor
• Săsimea (în limba germană Altland, adică “Țara Oltului”)
• Secuimea
• Țara Severinului
• Țara Tigheciului
• Vlașca
• Vlăsia
• Țara Vrancei
• Țara Zarandului

“Provinciile” și Voievodatele tradiționale

Regiunile istorice tradiționale au fost delimitate în momentul constituirii Voievodatelor medievale cu majoritate românească, numite în limbajul popular țările române : Transilvania, Moldova, Țara Românească și Dobrogea. Lupta anti-mongolă și efortul de emancipare de sub suzeranitatea regatului ungar au înlesnit munca de unificare a voievozilor Basarab și Bogdan. La capătul acesteia, geografia politică a Europei de Sud-Est a înregistrat, alături de mai vechiul voievodat al Transilvaniei, supus și condus de maghiari, două state românești : Țara Românească și Moldova. Înainte de alipirea sa la Țara Românească, și de cucerirea sa de către Turci, Dobrogea a fost un despotat cu populație majoritar română, bulgară și greacă. Populația regiunilor istorice tradiționale a evoluat în decursul istoriei, grupurile etnice și limbile vorbite pe teritoriul lor modificându-se uneori în favoarea Românilor, alteori în favoarea altor grupuri. În zilele noastre, Românii ca grup lingvistic sunt majoritari numai pe teritoriul României (cu excepția județelor Harghita și Covasna) și al republicii Moldova (cu excepția unităților teritoriale autonome Găgăuzia și din Stînga Nistrului). Regiunile istorice românești sunt astăzi cele zece provincii tradiționale : Banatul, Crișana, Maramureșul, Ardealul, Bucovina, Moldova, Basarabia, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, dintre care unele depășesc hotarele României de azi, aparținând în parte unor țări vecine. România nu are nici-o revendicare teritorială asupra părților din regiunile istorice, aparținând statelor vecine.

[modificare] Provinciile tradiționale

Judeţele din care erau alcătute regiunile istorice între 1925 și 1947