Lipovenii sunt un mic grup etnic slav (numără aprox. 40.000 persoane) de origine rusească care locuiesc în special în județul Tulcea din România precum și în zona Bugeacului (mai ales în preajma orașului Vâlcov) din regiunea Odesa, Ucraina. Mici grupuri de lipoveni trăiesc și în Moldova, inclusiv în Bucovina, dar și în județele Brăila, Constanța și Ialomița.
Ruşii lipoveni din Romania sunt credincioşi ortodocşi de rit vechi cunoscuţi în întreaga lume sub denumirea de staroveri („de credinţă veche”) sau staroobreadti („de rit vechi”). Schisma religioasă care a avut loc în Rusia în sec. al XVII-lea şi prigoana ce s-a declanşat asupra celor care se împotriveau reformei a determinat sute de mii de ruşi staroveri să-şi părăsească patria natala şi să migreze în diferite colţuri ale lumii. Numeroşi staroveri s-au stabilit începând cu secolul al XVIII-lea şi pe teritoriile româneşti, fiind cunoscuţi aici sub denumirea de lipoveni. Pentru regiunea Dobrogei, prezenţa staroverilor este asociată cu migrarea cazacilor conduşi de atamanul Ivan Nekrasov, ca urmare a incursiunilor declanşate împotriva acestora de autorităţile ţariste. Imigrările populaţiei cazaceşti şi a celei alăturate acesteia se întind pe întreaga perioadă a secolului al XVIII-lea. Din 1740-1741, localitatea Sarichioi din judeţul Tulcea devine un centru important al cazacilor nekrasovi, cu o organizare remarcabilă a vieţii sociale după regulile „Legamăntului lui Ignat”. Alte sate lipoveneşti vechi din Dobrogea (secolul al XVIII-lea) sunt: Slava Rusă, Carcaliu, Jurilovca.
Majoritatea ruşilor lipoveni este concentrată în regiunea Dobrogei (mai mult de 2/3 din numărul total al ruşilor lipoveni). În ceea ce priveşte repartiţia ruşilor lipoveni pe judeţe, se detaşează net judeţul Tulcea, care concentrează aproape jumătate din numărul total al ruşilor lipoveni (16 350 de locuitori). O situaţie deosebită este reprezentată de asocierea foarte des întâlnită a ruşilor lipoveni cu Delta Dunării. Întrucât aici trăiesc doar 4.3% din numărul total al ruşilor lipoveni, considerăm aceasta asociere ca fiind eronată. În Delta Dunării există doar trei aşezări, rurale, cu o majoritate absolută a ruşilor lipoveni şi anume: Sfiştovca, Periprava şi Mila 23, iar într-un procent mai mic ruşii lipoveni se găsesc şi în localităţile: Sulina, Chilia Veche, Mahmudia. Asocierea lipovenilor cu ţinutul deltei se datorează în mare parte impactului pe care îl are mass-media, ocupaţiei de pescuit practicate în Delta Dunării de lipovenii din judeţul Tulcea, dar şi impresiilor împărtăşite de turiştii care au intrat în contact cu pescarii ruşi lipoveni din deltă. Credinţa ruşilor lipoveni din Romania este creştin-ortodoxă de rit vechi, păstrată neschimbată încă din timpul creştinarii Rusiei Kievene în 988 de către cneazul Vladimir Sveatoslavici. Şi în prezent, slujbele religioase se ţin în limba slavonă, iar calendarul folosit este cel iulian. Cele câteva elemente care ar diferenţia credinţa ruşilor lipoveni de cea ortodoxă practicată în Romania ţin în marea lor parte de ritul religios şi nu de dogmă. Aducem spre exemplificare câteva elemente caracteristice: semnul crucii la staroveri se face cu două degete (arătătorul şi degetul mijlociu), reprezentând dubla ipostază a Mântuitorului Isus Hristos: natura divină şi cea umană, iar cele trei degete împreunate simbolizează Sfânta Treime; crucea rusilor staroveri este cu opt extremităţi (colţuri); numele Mântuitorului se ortografiază cu un singur I – Isus; înconjurul bisericii în timpul procesiunilor se face în sensul rotaţiei acelor de ceasornic (în sensul mişcării aparente a Soarelui); oficierea liturghiei se face cu şapte prescuri, şi nu cu cinci, etc.
Obiceiurile ruşilor-lipoveni sunt strâns legate de sărbătorile religioase. Calendarul pe care îl respectă a rămas neschimbat, fiind cel iulian, decalat cu 13 zile. Până în zilele noastre la ruşii-lipoveni s-a păstrat obiceiul efectuării semnului crucii în aproape orice acţiune pe care o întreprind. Cel mai bine s-au păstrat obiceiurile legate de Masleniţa (Săptămâna Brânzei sau Lăsata Secului) – săptămâna de dinaintea intrării în postul Paştelui. Este o săptămână de voie bună, sărbătorită cu cântece vesele pe străzile localităţilor şi cu preparate lactate specifice: vareniki, blini, piroghi, etc. În timpul slujbei de Florii, podelele bisericilor sunt acoperite cu un covor de iarbă, în timp ce credincioşii ţin în mâini lumânări şi crenguţe de salcie sfinţite cu această ocazie. Paştele, o sărbătoare foarte importantă pentru ruşii-lipoveni, se sărbătoreşte în familie, cu ouă vopsite şi cozonac, ce se sfinţesc în dimineaţa Învierii, după liturghie. Mielul nu face parte din tradiţia ruşilor-lipoveni. În toată perioada Paştelui, există la ruşii-lipoveni obiceiul de a se pupa de trei ori când se întâlnesc, pronunţând „Hristos a Înviat!” („Hristos voskrese!”) şi respectiv „Adevărat a Înviat!” („Voistinu voskrese!”). De Crăciun, există şi la ruşii-lipoveni obiceiul de a colinda, vestind Naşterea Domnului, însă nu înainte de sărbătoare, ci după liturghie, şi cu un singur colind în repertoriu, preluat din cântarea bisericească („Hristos se naşte” – „Hristos rajdaetsja”).
Până nu demult nu existau deosebiri între portul cotidian şi cel bisericesc al lipovenilor. În prezent însă portul tradiţional al ruşilor-lipoveni este conservat doar în viaţa religioasă, iar de la înfiinţarea ansamblurilor folclorice, cu unele adaptări şi modificări, şi în viaţa cultural-artistică. Costumul bărbătesc lipovenesc tradiţional era compus din cizme sau pantofi, pantaloni largi şi „rubaska” – camaşa fără guler purtată peste pantalon şi legată la mijloc cu un brâu de lână colorată cu ciucuri la capete, numit „pois”. Bărbaţii în vârsta continuă să poarte şi în prezent la biserica o haină lungă, de culoare închisă, cunoscută sub numele de „paddiovca” în Dobrogea sau „bichesca”/ „cufaica” în Moldova şi Bucovina. Odinioară acest obiect de vestimentaţie era obligatoriu pentru toţi bărbaţii, atunci cand se duceau la biserică.
Piesa de baza a costumului femeiesc este reprezentată de fusta („iubca”) sau sarafan, largă şi lungă până la glezne. Ca şi la bărbaţi, mijlocul este încins cu un „pois”. Capul femeilor este acoperit obligatoriu cu batic. Fetele nemăritate îşi împletesc părul într-o singură coadă, în care îşi prind o panglică. La cununie, părul fetei care se căsătoreşte este împletit în două codiţe (simbolizând cununia, cuplul), care se prind într-un coc în creştetul capului. Cocul este acoperit cu o boneţică („chicika”), peste care se pune „kaseac-ul”, iar apoi baticul. Un element de rit des întâlnit mai ales la femeile în vârsta este „lestovca” sau mătăniile (realizate din piele, cu diferite decoraţiuni).
(articol popularizat de Consiliul Judetean Tulcea)
