Relieful judetului Tulcea

Relieful judeţului Tulcea se caracterizează prin existenţa a două unităţi fizico-geografice distincte: una mai înaltă, în partea central-vestică, în cadrul căreia se întâlnesc elemente ale celui mai vechi relief de pe teritoriul României (respectiv unităţi de orogen vechi, hercinic/kimmeric), şi alta mai joasă şi mai nouă (din Cuaternar), în N, NE şi E, respectiv lunca şi Delta Dunării, precum şi nordul Complexului Lagunar Razim-Sinoe. Unităţile mai înalte de relief sunt dispuse în trei mari subunităţi paralele, ocupând aprox. 32% din teritoriul judeţului: subunitatea nordică este constituită din Munţii Măcinului (cei mai vechi munţi din România), tociţi, cu altitudine max. de 467 m (vf. Ţuţuiatu sau Greci), Podişul Niculiţel şi Dealurile Tulcei; subunitatea centrală, extinsă între Dunăre (la V) şi lacul Razim (la E), este reprezentată prin Podişul Babadag, iar subunitatea sudică coresunde compartimentului nordic al Podişului Casimcea, făcând parte integrantă din Podişul Dobrogei Centrale, constituit predominant din şisturi verzi prepaleozoice în fundament (care apar adeseori la suprafaţă) peste care se află depozite jurasice şi cretacice. Regiunile joase de relief, extinse pe aprox. 62% din teritoriului judeţului Tulcea, includ Delta Dunării, cea mai nouă formaţiune de relief a României, aflată în plină evoluţie, lunca Dunării, situată la periferiile de V şi N ale judeţului precum şi prin câmpia aluvială din preajma lacului Razim. Energia reliefului tulcean este foarte mică, variind între 0 m la nivelul Mării Negre (Sfântu Gheorghe) şi 467 m altitudine în Vf. Ţuţuiatu (altitudinea maximă a judeţului Tulcea). În cadrul Podişului Babadag (parte componentă a Dobrogei de Nord) se remarcă o importantă linie de falie, între Peceneaga (la NV) şi Camena (la SE), care separă Podişul Dobrogei de Nord de Podişul Dobrogei Centrale.

Suprafeţe pe forme de relief :
a. Dealuri şi podişuri                        3722,4 kmp
b. Zone montane                               433,4 kmp
c. Zone de luncă şi  Delta Dunării      4343,2 kmp

Judetul Tulcea , , , , , , ,

Related Listing

Place Your Review

Rate this place by clicking a star below :