Grecii din Tulcea. Oamenii si obiceiurile lor

Prezenţa unor puternice comunităţi proto-greceşti pe actualul teritoriu al României este atestată începând cu secolul al VII-lea î.Hr. pe ţărmul vestic al Mării Negre, odată cu începutul marii colonizări greceşti, care s-a extins pe coastele întregii Mediterane. Ionienii din Milet au înfiinţat la Marea Neagră colonia Istros, denumită mai târziu Histria. După aproximativ un secol, dorienii din Heracleea Pontica au înfiinţat oraşul Calatis, iar milesienii s-au aşezat pe spaţiul oraşului Constanţa de astăzi, întemeind cetatea Tomisului. Aceste colonii greceşti au acumulat bogăţii şi au prosperat, devenind puternice şi strălucitoare centre spirituale, locuitorii lor întreţinând relaţii excelente cu populaţia autohtonă, care le-a apărat de invaziile hunilor şi avarilor.

Ulterior, în timpul existenţei Imperiului roman şi apoi a celui bizantin, prezenţa unui element grecesc în graniţele de astăzi ale României este mai puţin vizibilă, fără a lipsi însă cu desăvârşire. Lucrurile s-au schimbat destul de mult în Evul Mediu şi îndeosebi începând din secolul al XVII-lea când Poarta Otomană va decide să guverneze Ţara Românească şi Moldova prin intermediul unor slujbaşi aleşi special dintre grecii din Fanar (cartier al Constantinopolului). Moştenitori ai patrimoniului spiritual bizantin, cultivaţi şi bogaţi, fanarioţii vor juca un rol important – uneori contradictoriu – în istoria Ţărilor Române.

În România Mare, după 1918, comunităţile elene erau extrem de puternice. Grecii aveau şcolile lor, bisericile, cinematografele, lăcaşele de ocrotire socială, bănci proprii. Toleranţa autorităţilor şi a românilor simpli era maximă, între români şi greci nefiind cunoscute în istorie conflicte de nici un fel. Grecii sunt un popor demn, ambiţios, credincios. Oamenii reuşesc să treacă peste diferenţele dintre ei când e vorba de o cauză comună. Îi ajută Biserica, numărul lor mare (peste 7 milioane trăiesc în afara graniţelor naţionale), mândria şi educaţia.
Una dintre vechile comunităţi de greci din Romania se află în satul Izvoarele, de lângă Tulcea, stabilită în urmă cu două sute de ani. Oamenii de aici şi-au păstrat frumuseţea obiceiurilor aduse din Grecia, dar au şi împrumutat din tradiţiile românilor şi ale vecinilor bulgari. Au nume româneşti, vorbesc greceşte, iar costumele populare seamănă mult cu cele din Bulgaria. De la bulgari ei au adoptat obiceiul numit „udatul mirelui” (băieţii abia căsătoriţi sunt băgaţi cu capul la uluc) sau „ziua babei” – zi în care femeile fac ce poftesc şi petrec până dimineaţa, fără bărbaţi. Au mai rămas puţine obiceiuri greceşti, printre care „Dragomanul” când,     de Sfântul Ion, flăcăii intră cu calul frumos împodobit chiar în casa fetei iubite, oferindu-i vorbe dulci şi colaci împletiţi ca semn al dragostei. Un alt obicei grecesc este cel de Florii, la „Lăzărel”, când fetele de până la 16 ani cântă şi primesc ouă, bani, făină, şi la final rostogolesc sita, pentru ca vara să fie bogată. De „Horhumbal” băieţii se întrec în a face focuri mari pe dealuri, iar la „Elefterio”, femeile torc şi stau la poveşti în jurul unei gropi plină de jar.

Obiceiurile de Paşti sunt ecoul tradiţiilor vechi greceşti pe care religia creştină le-a acceptat şi pe parcursul timpului şi le-a însuşit. Acestea alcătuiesc o verigă vie de legătură între trecut şi prezent.
Perioada sărbătorilor de iarnă în Grecia începe în ajunul Crăciunului şi durează până la Bobotează. În aceste 12 zile (Cele 12), numeroase tradiţii, nu o dată proprii diferitelor zone, sunt celebrate pe tot întinsul Greciei. Aceste tradiţii sunt rezultate din contopirea sărbătorilor creştine clasice cu cele păgâne, pe care creştinismul a încercat în zadar să le desfiinţeze. Astfel, pentru a oferi satisfacţie fie şi în parte acelei părţi a populaţiei (în parte agricolă) înrădăcinată în vechile credinţe, sfinţii au luat locul eroilor şi ai zeilor, îndeplinind chiar şi activităţi atribuite acestora din urmă.
Costumul grecesc prezintă aceleaşi caracteristici cu ale costumului bulgăresc. Identificăm aceleaşi elemente care amintesc de influenţa balcano-orientală: brâu, zale, salbele din monede turceşti. Este de menţionat prezenţa în costumul tradiţional, ca piesă cu valoare ritualică a unei legături de cap numită „bulul”. Acest costum se poartă încă în zilele de sărbătoare, în ceremonialul unor obiceiuri („Lăzărelul”, „Ziua babei”).

Judetul Tulcea , , , , , , , , , , , , , ,

Related Listing

Place Your Review

Rate this place by clicking a star below :